Ba da, Traian Băsescu, ar trebui să ne fie ruşine!

Intervenţia lui Traian Băsescu din ziua în care a dezvăluit legătura lui Victor Ponta cu SIE a fost una dură nu doar faţă de premier, ci şi în raport cu „jurnaliştii de dreapta”. Aşa i-a ştampilat el. De fapt, nu cu toţi, ci cu cei despre care preşedintele consideră că duc în ultima vreme o campanie de discreditare a sa, via Elena Udrea. Dar nu criticile faţă de preferinţa sa pentru „Sirena Roz” (cum a botezat-o răutăcios-ironic Dan Tăpălagă) îl răniseră atât de tare pe Traian Băsescu, ci o acuzaţie pe cât de nedreaptă pe atât de ruşinoasă: blatul Băsescu-Ponta.

Din acest motiv, Băsescu a avut o ieşire pe care cei vizaţi de răbufnirea sa au preluat-o din zbor pentru a-i mai trage o nouă smetie. „Nu le spun să le fie ruşine, că am mai spus odată şi s-a întâmplat ceva rău”, a declarat Băsescu, referindu-se la episodul din campania electorală din 2009, când a rostit celebra formulă „Să-ţi fie ruşine, Dinu Patriciu!”. Era o replică în stilu-i personal adresată răposatului mogul pentru scoaterea pe piaţă a filmuleţului cu copilul pălmuit.

Fără îndoială că pe Traian Băsescu l-au lăsat nervii când li s-a adresat în termeni similari jurnaliştilor „de dreapta”. Şi bineînţeles că aluzia la destinul nefericit al lui Patriciu este o blasfemie, într-un asemenea context. Indiferent cât de antipatici i-ar fi ziariştii „de dreapta”, ei nu pot fi băgaţi nicicând în aceeaşi oală cu patricii, vânţii şi voiculeştii de presă. Sunt două specii total diferite, care trăiesc în lumi opuse. Primii îşi critică chiar şi favoriţii (iar Traian Băsescu le-a fost multă vreme favorit), ceilalţi îşi ling greţos patronii politici şi folosesc împotriva adversarilor acestora arme de presă care nu pot fi întâlnite nicăieri în lumea civilizată. De aceea, Băsescu a greşit când le-a bătut obrazul în manieră mârlănească. Însă Traian Băsescu e acelaşi. Direct şi uneori bădăran. Alteori savuros, plin de şarm. Stilul rămâne contestabil, dar inconfundabil. Şi nu el contează, de fapt.

Încerc să-l înţeleg pe preşedinte până în ultima zi a mandatului său, pentru că-i datorez multe. Ştiu cum era în 2004, când a ajuns la Cotroceni, şi mă gândesc cu groază la ce-am fi trăit azi dacă ne-ar fi călărit Năstase încă zece ani. Băsescu a venit pe un vapor în derivă, măcinat de găuri financiare, plin de boli sociale, fără direcţie şi guvernat de legea junglei. Multe s-au schimbat de atunci, destule rămân de făcut. Traian Băsescu a fost ca un colac salvator de care ne-am agăţat în plin naufragiu naţional. Istoria va judeca dacă a fost un lider providenţial sau doar o piesă de conjuctură. Dar n-a minţit. N-a jucat dublu. N-a jefuit la drumul mare şi n-a închis ochii. A încercat să îndrepte nenorociri implacabile, poate nu i-a ieşit întrutotul. Însă n-a stat cu mâinile în sân. Şi n-a făcut pactul cu diavolul. Ba chiar pe dos, s-a luat cu el la trântă. Pentru măcar acest tablou sumar, da, Traian Băsescu, ar trebui să ne fie ruşine când îţi imputăm scenarii ruşinoase!

Iată de ce nu găsesc acceptabilă acuzaţia de blat cu Victor Ponta, aşa cum i-au imputat unii dintre colegii „de dreapta” (ciudată etichetă!). Şi nici nu văd un capăt de ţară în susţinerea fatală pe care Băsescu i-o acordă Elenei Udrea, în detrimentul unor Monica Macovei, Cătălin Predoiu, Vasile Blaga&comp. Există multe discuţii pe tema asta, nu duc nicăieri. Nu e nici momentul şi nici miza momentului. Indiferent pe cine susţinea Băsescu, favoritul său pierdea alegerile. Imaginea sa e făcută praf, după ani şi ani de rahaţi mediatici care i-au fost turnaţi în cap de Antene şi, mai nou, de RTV-ul lui Ghiţă, cu toate bolile sale anti-jurnalistice. Acest motiv, dublat de suferinţele populaţiei provocate de criza financiară, dincolo de uzura naturală a funcţiei, îl transformă pe Traian Băsescu în piatră de moară la gâtul oricărui favorit.

Dar tocmai din acest motiv s-a îndepărtat de toţi cei care i-au fost cândva aproape. Pentru că i-a vrut solidari cu el în orice condiţii. La bine şi la greu, vorba vechiului slogan pedelist. Mulţi n-au făcut-o. Au simţit că duhoarea produsă de Antene în jurul lui Băsescu e suficient de puternică pentru ca ei să caute locuri mai ferite. I-au întors spatele, la greu, nedrept, necavaleresc, preferând ipostaza călduţă a unei opoziţii uşor „antibăsiste”. Cum să nu se simtă el trădat? De ce nu a făcut nimic pentru salvarea aparenţelor, pentru a-i menţine alături, pentru a suda şi nu a dezagrega tabăra pedelistă? E o întrebare rezonabilă, dar pur retorică. Răspunsul nu există, aşa cum n-a existat nici reacţia responsabilă a guvernului Boc, de ciuntire nemiloasă a salariilor, până când Băsescu n-a dat cu pumnul în masă.

La greu, mulţi vorbesc, destui se vaită, puţini au puterea să taie în carne vie şi să ţină cîrma pe direcţia de plutire. Pur şi simplu, nu există acea energie miraculoasă care să unească atunci când corabia e pradă furtunii şi când toţi încearcă să-şi scape pielea individual. Nu este leac universal pentru a obloji rănile tuturor nemulţumiţilor. E timp pierdut să încerci să-i convingi pe toţi. Iar boala românului de a cârcoti, în loc să fie solidar, se vede foarte bine în ce s-a petrecut în preajma lui Traian Băsescu în ultimii doi ani. „Pragmatismul” i-a făcut pe unii să-i întoarcă spatele. Alţii, cu aere de intelectuali neînţeleşi, cărora li se cuvine totul fără să facă nimic, pentru care „a şti” e suficient încât să ţi se pună România la picioare, au găsit repede scuza Elena Udrea şi s-au agăţat cu disperare de ea, nu cumva să le păteze cineva onoarea. Sigur, dacă prindeau un loc în Parlamentul European (cum a primit cinicul Cristian Preda), azi ar fi fost bine-mersi prieteni cu Elena Udrea. Şi tot aşa, putem continua până mâine cu greşelile lui Băsescu sau ale foştilor săi apropiaţi, cu reproşuri, amintiri şi bătăi de obraz murdar.

Nu sunt fanul ideii de a-l desfiinţa pe Băsescu, via Elena Udrea. O face cu multă „specializare” Antena 3, de o bună bucată de vreme. Şi nu este ea păcatul capital al lui Traian Băsescu. Citesc analize despre „moartea băsismului” şi mă simt dezarmat în faţa satisfacţiei unor de a-l „înjura” pe preşedinte pentru alegerile sale mai mult sau mai puţin inspirate. Am multe de admirat la Monica Macovei, respect dorinţa Elenei Udrea de a face carieră în politică, îmi repugnă miştourile sexiste, dar sper în adevărul cel de pe urmă. În naivitatea mea, mi le doresc alături pe Udrea şi Macovei, cred în refacerea Dreptei în jurul lui Traian Băsescu, căci altceva nu va exista, după alegerile prezidenţiale. Iar discuţia esenţială nu e despre Elena Udrea sau Monica Macovei, ci despre cine este cu adevărat Traian Băsescu. Cel lovit din toate părţile, urât şi de prieteni şi de duşmani, atacat zi-lumină de presa PSD şi ciupit constant de presa anti-PSD. Este el blatist cu Victor Ponta, aşa cum i-au aruncat în cârcă toţi cei care n-o iubesc pe Elena Udrea? NU, sigur că nu e. Şi este o mizerie imensă să-i impuţi lui Traian Băsescu aşa ceva, indiferent că nu-ţi place Elena Udrea sau că eşti definitiv amorezat de Monica Macovei. Pur şi simplu, nu se face, câtă vreme viaţa din jurul tău îţi demonstrează contrariul.

Traian Băsescu nu-l are deloc la suflet pe Victor Ponta. Nu ştiu cât de clar le este jurnaliştilor „de dreapta”, dar mie, personal, mi-e mai limpede decât cristalul că Băsescu l-ar mânca pe pîine pe actual prim-ministru, dacă ar avea suficiente instrumente să o facă. Şi, da, Traian Băsescu, tocmai din acest motiv ar trebuie să ne fie ruşine! Mă pun şi pe mine în aceeaşi oală, care uneori mi-am intoxicat mintea cu astfel de dileme blatiste, fără a fi nici fan Elena Udrea, nici Monica Macovei. Încerc să-i înţeleg pe cei care au inventat aceste acuzaţii absurde, dar nu-i scuz. Îi invit doar să facă preţ de câteva secunde un exerciţiu de imaginaţie. Să-şi închipuie ce mai însemna azi noţiunea de „jurnalist de drepta” dacă Adrian Năstase ar fi câştigat alegerile din 2004. Foarte probabil că, dacă voia PSD şi a lui Ion Iliescu s-ar fi împlinit, meseria de ziarist independent ar fi fost scoasă de mult din nomenclatorul ocupaţiilor legale. Ar fi existat, în schimb, multe Antene, RTV-uri, nenumărate clone ale lui Mihai Gâdea, Mircea Badea, Andreea Creţulescu&comp, o droaie de gazete de partid, copii în mic ale unor Vântu sau Voiculescu. Brrr! E de neimaginat acum, dar ne-a trecut glonţul pe la ureche atunci. Şi a existat un Traian Băsescu care a curmat un astfel de coşmar. De aceea, nu-i poţi pune în cârcă blaturi odioase.

În realitate, Băsescu e în război total cu Ponta şi cu tot ce reprezintă acesta. Priviţi la scandalul „Ponta-spion”! Urmăriţi serialul DNA despre marile afaceri de corupţie care explodează zilnic sub ochii noştri. Plimbaţi uneori telecomanda prin oficinele televizate deţinute de cei care se tem de România justiţiară a lui Traian Băsescu. Faceţi-vă cruce atunci când unii slujbaşi TV lipsiţi de conştiinţă spun despre Băsescu cele mai infame lucruri cu putinţă. Constataţi cu îngăduinţă singurătatea lui Traian Băsescu şi admiraţi puterea sa de a sta pe două picioare chiar şi atunci când nimeni nu-l mai susţine. Şi da, Traian Băsescu, văzând toate acestea, ar trebuie să ne fie ruşine atunci când vorbim despre un pretins blat cu Victor Ponta! Se vede cu ochiul liber că nu e niciun blat. Dimpotrivă. E un atac frontal. Război pe viaţă şi pe moarte. Între două lumi. Cea imperfectă, poate blondă, pe alocuri spurcată la gură inclusiv faţă de susţinătorii săi, dar hotărât euroatlantică – a lui Traian Băsescu – şi cea pretins pacifistă, şpăguitoare, mincinoasă, murdară, cotropitoare, aburitoare euroatlantic şi chitit ruso-chineză pe tăcute – a lui Victor Ponta. Se prea poate ca Elena Udrea să stea la graniţa dintre cele două lumi, dar nici măcar asta nu contează. Blatul nu există şi nici n-a existat vreodată, pentru Traian Băsescu…