Petre Tutea despre inchisorile sale.

,,Treisprezece ani de închisoare… Aveam doar o hăinuţă de puşcăriaş. Ne dădeau o zeama chioara şi mămăliga fripta. M-au bătut… M-au arestat acasă. Nici nu tin minte anul… Când m-au anchetat am leşinat din bătaie. Iacătă ca n-am murit! Am stat la Interne trei ani. Am fost după aceea la Jilava, la Ocnele Mari şi pe urma la Aiud. Eu ma mir cum mai sunt aici. De multe ori îmi doream sa mor. Am avut mereu laşitatea de-a nu avea curajul sa ma sinucid. Din motive religioase… Treisprezece ani! Nu pot sa povestesc tot ce-am suferit pentru ca nu pot sa ofensez poporul român spunându-i ca în mijlocul lui s-au petrecut asemenea monstruozităţi.
M-a întrebat un anchetator: De ce ai vorbit împotriva noastră, dom’le?
— N-am vorbit, dom’le.
— Cum n-ai vorbit?
— Pai împotriva voastră vorbeşte tot poporul român. Ce sa mai adaug eu? şi mi-au dat 20 de ani munca silnica fara motive. Mi s-a prezentat sentinţa de condamnare ca sa fac recurs. La cine sa fac recurs, la Dumnezeu?
Am fost solicitat, în închisoare, sa scriu pentru revista Glasul patriei, ca şi Nichifor Crainic. Mi s-a părut ciudat sa fii arestat şi sa scrii, sa meditezi. Adică sa spui: va mulţumesc ca m-aţi arestat! Asta era o porcărie nemaipomenita, sa obligi un deţinut sa scrie. El poate să-şi scrie memoriile, dar nu pentru tine, ala care-l persecuţi…
Eu, cultural, sunt un european, dar fundamentul spiritual e de taran din Muscel. La închisoare, grija mea a fost sa nu fac neamul românesc de râs. şi toţi din generaţia mea au simţit aceasta grija. Daca ma schingiuiau ca sa mărturisesc ca sunt tâmpit, nu ma interesa, dar daca era ca sa nu mai fac pe românul, ma lăsam schingiuit până la moarte. Eu nu stiu daca vom fi apreciaţi pentru ceea ce am făcut; important e ca n-am făcut-o niciodată doar declarativ, ci ca am suferit pentru un ideal. E o monstruozitate sa ajungi sa suferi pentru un ideal în mod fizic.
Am o legenda, dar legenda mea nu acoperă ideea de statuie. Nu sunt candidat la rangul de mare personalitate. Oricum, mi-e groaza de o posteritate pur legendara. Înainte eram obsedat de ideea rămânerii a ceva după mine. Acum ma mai interesează ce rămâne după mine ca zăpada de anul trecut. M-am fâţâit asa, un pic, în epoca… Eu nu îmi supravieţuiesc. Ca sa rămâi în epoca trebuie sa fii genial, or eu am fost numai inteligent.
Definiţia mea este: Petre Tutea, românul. Am aparat interesele României în mod eroic, nu diplomatic. Prin iubire şi suferinţa. şi convingerea mea este ca suferinţa rămâne totuşi cea mai mare dovada a dragostei lui Dumnezeu.''

(Petre Tutea, Cugetari memorabile)