SCRISORI DIN GERULIA
Doriți să reacționați la acest mesaj? Creați un cont în câteva clickuri sau conectați-vă pentru a continua.

Despre comunism cu Petre Tutea

In jos

Despre comunism cu Petre Tutea Empty Despre comunism cu Petre Tutea

Mesaj  Admin Sam Sept 27, 2014 11:35 pm

,,Comunismul e cea mai mare aflare-în-treaba din istoria omenirii.
Comuniştii au vrut sa ne facă fericiţi cu forţă:ba, sa fiţi fericiţi, ca va ia mama dracului! Adică sa mănânci bine, sa bei bine, sa dormi bine şi la loc comanda!
Ca sa constaţi ca e incapabil comunismul de guvernare, nu trebuie sa ai doctoratul în ştiinţe sociale. Orice bou vede ca nu e bun. El vede ca mă-sa rabdă, nevasta rabdă, copiii rabdă… vede tot şi totul pute.
A te poune comunismului înseamnă a apăra puritatea Codului Penal. Comuniştii nu trebuie trataţi ca infractori de drept comun. Ca hoţii de buzunare, ca tâlharii, ca violatorii de dame…
Comunismul e imanentism absolut: el muta complet omul în lumea asta. Comunismul înseamnă negaţia omului total, ca omul total aparţine la cele doua lumi:lumea trecătoare şi lumea veşnică. Or, comunismul ancorează în dimensiunea lumii trecătoare şi în felul asta nu e uman. Pentru ca daca îi spui unui om normal: ma, eşti un animal raţional muritor şi după tine rămân doar viermi şi minerale – îţi da cu bâta în cap!
M-am gândit sa scriu un pamflet anticomunist şi m-am gândit sa iau anticii şi modernii, cei mai mari pamfletari pe care-i întâlnesc, şi sa iau de acolo cele mai acidulate imagini sau figuri de stil. şi m-am gândit ca e un travaliu odios, gratuit, nu face trei parale. şi am ajuns la o intuiţie mult mai corecta pentru a defini orice mişcare comunista. Iau un Cod Penal cu trihotomia, tripartita diviziune a infracţiunilor: crime, delicte şi contravenţii. Definesc crimele pe rând, delictele pe rând şi contravenţiile pe rând, şi scriu dedesubt: comunismul e infractor la ordinea universala, naturala prezenta în acest integral Cod Penal. Ei sunt infractori, comuniştii, nu sunt oameni politici. De altfel, Douglas, ministrul de externe al Americii, a dat o definiţie a comunismului: exista în dreptul penal crime continue şi crime continuate; comunismul e o crima continua.
Comuniştii sunt atât de tereştri, ca eu nu i-aş lăsa nici sa se urce în avion, şi între Bucureşti şi Moscova i-aş pune sa meargă pe jos, umplând desagii cu mâncare din loc în loc…
Comunistul ştie ca e animal, ştie ca e raţional şi ştie ca e absolut muritor. Dar în felul asta, cu toată raţionalitatea lui, între el şi dihor nu enici o deosebire.
Comunismul, unde a triumfat, te beleşte sistematic.
Rusia a demonstrat – tehnic, practic şi teoretic – nulitatea comunismului.
Stalinismul e definiţia comunismului. Unde nu e stalinism, după trei luni cad de la putere, ca nu sunt în stare sa dea nici… apa. Nu se poate impune comunismul decât cu bâta, cu parul!
Nu se poate face economie în comunism şi de către comunişti. Ăştia nu sunt în stare sa conducă nici o comuna rurala. Încurca apele, înfunda fântânile…
Comunismul este un cancer social. Unde se instalează, rămâne pustiu.
Atât extrema stânga, cât şi extrema dreapta sunt falimentare. Comunismul, de pilda:premisa lui majora e egalitatea reala, absoluta a oamenilor. În niciunul din regnurile cunoscute nu exista egalitate – nici în regnul mineral, ca aurul nu e egal cu cărbunele, nici în regnul vegetal, ca plantele nu sunt egale, şi nici în regnul animal, ca pisica nu e egala cu leul, cel putin ca forţă. şi nici în specia om nu funcţionează, cu atât mai mult, principiul egalităţii. E damnat esenţial comunismul prin premisa lui majora: egalitatea reala a oamenilor, care este o utopie. şi încă… da, vorba lui Berdiaev, cusurul utopiilor nu sta în construcţia lor, ci în faptul ca toate sunt realizabile. E un paradox, însa este adevărat ca paradoxul este limita până la care poate merge inteligenta umana, dincolo de care apare nimicul.
Comuniştii sunt văcari: considera oamenii ca văcarii cirezile. Cum poţi gândi egalitatea absoluta – ca aşa trebuie s-o gândeşti ca sa fii comunist – când nici nu ieşi bine în strada şi te-ntâlneşti cu ea, cu inegalitatea?''
(Petre Tutea, Cugetari memorabile)
Admin
Admin
Admin

Mesaje : 2564
Data de înscriere : 03/02/2013

https://scrisoridingerulia.forumgratuit.ro

Sus In jos

Sus

- Subiecte similare

 
Permisiunile acestui forum:
Nu puteti raspunde la subiectele acestui forum