Eu nu sunt Charlie – Atentat terorist sub steag fals

S-a scris şi se va mai scrie despre atentatele din Franţa. Suntem abia la început. Deşi au trecut abia câteva zile au apărut déjà variante, scenarii, scenarite, ipoteze, teorii ale conspiraţiei, bazate, unele pe convingeri, altele pe simpatii, bănuieli, date mai mult sau mai puţin verificate, similitudini cu alte evenimente, acuze, politici, interese de o parte şi de alta, susţinând sau insinuând vinovăţii diverse.

La această oră, în afară de cei care au pus la cale atacurile, nimeni nu poate afirma cu certitudine şi cu probe irefutabile care este purul adevăr. În cazul atacului de la Charlie Hebdo, oficial nici nu mai are cine să spună adevărul, cei doi fraţi, consideraţi vinovaţi de organizare şi execuţie, au fost la rândul lor executaţi. De ce? Pentru că timp de două zile s-a creat o psihoza, poate indusă intenţionat, poate nu, vizavi de rămânerea lor în libertate şi “incompetenţa” serviciilor speciale franceze care au “forţat” uciderea lor înainte de a se afla adevărul. Cine a câştigat de aici? În nici un caz ADEVĂRUL. Moartea lor va lăsa liberă şi potenţial valabilă orice teorie. A mai rămas şoferul care a fost atât de “prost” încât să lase în maşină buletinul care să lege atentatul de arabi, ideal pentru starea în care era de dorit să rămână populaţia pentru a fi manevrată şi direcţionată, dar despre acesta nu se mai spune nimic, nu a dat nici o declaraţie, nu a apărut nicăieri. Nu m-ar mira să aud că s-a sinucis doborât de remuşcări, poate ca Năstase.

Imagini care ţin loc de cuvinte

Pe marginea uciderii ziariştilor s-a scris pe larg, dar nu s-au dat imagini. Despre uciderea politiştului s-au dat imagini, dar nu s-a scris, deşi face parte din atentat şi este la fel de dramatic. Poate tocmai pentru că este atât de dramatic familia acestuia a protestat faţă de prezentarea imaginilor când acesta “a fost împuşcat în cap”. Tocmai protestul acestora m-a făcut să caut şi să privesc mai atent imaginile respective şi să caut şi alte surse. Am găsit o analiză “profesionistă” a unui reporter de la Sky News, dar şi alte 3, cu secvenţe luate de la atentat, din unghiuri sau poziţii diferite şi probabil şi locaţii diferite. Aşa cum spuneam într-un articol anterior, ca să îţi faci o imagine mai amplă, trebuie să vezi totul din mai multe unghiuri, sau ca să fim în ton cu tehnica modernă, în 3D sau 4 D. Nu avem imagini atât de fidele dar avem 3 filme diferite. Comparându-le, costatăm că:

Imaginile din varianta doi, deşi par filmate din aproape aceeaşi latură ca şi cele din filmul 1, par a fi luate din alt moment, sau chiar alt loc. Dacă în variantele 1 şi 3 se văd maşini pe lângă maşina atacatorilor, în varianta 2, luată de amatori şi destul de mişcate şi neclare, imaginile arată o stradă goală singura maşină vizibilă pe stradă fiind cea a atacatorilor. Nu este ciudat? Nu se spune în care moment sunt luate acele imagini, nu avem înregistrată ora filmării, deşi una din camera este foarte performantă.
Imaginile din varianta 1 par a fi luate fie de un profesionist, fie de cineva cu o cameră performantă, şi chiar pregătită sau instalată pentru a filma “ în detaliu” şi a prinde tot ce trebuie să vadă publicul. Nu s-a spus şi care este sursa acestor imagini, dar nu poate fi o cameră fixă de pe un stâlp sau o clădire, pentru că aceasta se mută pentru a prinde mai multe secvenţe şi locuri şi chiar focalizează unele aspecte.
Tocmai această focalizare şi dorinţă de a prezenta cât mai în detaliu momentul asasinării poliţistului -atât de blamat pe bună dreptate de familia acestuia,- m-a făcut să urmăresc mai atent şi să constat ceva cu totul ciudat.
În momentul în care ucigaşul trage asupra poliţistului, arma nu este îndreptată asupra capului acestuia, ci undeva în spatele capului acestuia pe direcţia de deplasare a trăgătorului. Am urmărit dâra de fum lăsată de ieşirea glonţului şi aceasta apare nu în direcţia capului poliţistului ci în faţă, căci acesta era cu capul întors. Priviţi cu atenţie filmul şi veţi constata acest lucru. Un militar sau un vânător, un om familiarizat cu armele de foc ştie că fumul produs de arderea pulberii urmează direcţia glonţului în momentul ieşirii acestuia din ţeavă. Ori în film se vede clar că fumul se duce undeva în faţa capului poliţistului, nu pe direcţia capului, ceea ce este imposibil dacă glonţul s-ar fi îndreptate spre capul acestuia. Glonţul nu putea avea o traiectorie şi fumul alta. Acest lucru este cu atât mai ciudat, cu cât atacatorul se afla în mişcare, nu a zăbovit nici o secundă înainte de a trage, pentru a ochi capul poliţistului, deci era aproape imposibil să nimerească capul acestuia din alergare fără a mai sta apoi să verifice dacă l-a nimerit sau nu;
În al doilea rând, având în vederea calitatea imaginii, a filmării, distanţa relativ mică faţă de locul tragerii, deşi se vede fumul, nu se vede impactul glonţului, nici cu capul poliţistului, nici cu asfaltul, nu se vede pămând sau bucaţi de asfalt, de creier sau ceva sărind în aer, nu se vede nimic, ca şi când nici nu ar fi fost glonţ;
Înainte de a ajunge atacatorii la el, poliţistul se mişcă, se întoarce de pe o parte pe alta, ridică braţul ca pentru a-i saluta sau a-i ruga ceva, deci era viu, după care se aşează pe partea stângă, cu spatele la atacator, deşi când te rogi de cineva să te cruţe încerci să te uiţi în ochii lui, nu îl rogi cu spatele. Apoi, unul din atacatori , din alergare, trage asupra lui un cartuş care se spune că l-a nimerit în cap, dar culmea, nu se vede nici o mişare a capului sau a corpului, mişcare absolut obligatorie dacă glonţul l-ar fi atins, pentru că până şi un corp inert, se mişcă sub impactul glonţului. Dar la poliţist, deşi a fost lovit în cap, nu se mişcă nici un fir de păr. Urmăriţi imaginile şi vă veţi convinge.
La fel de ciudat este că cei doi atacatori vin amandoi foarte furioşi la poliţistul care se mişca şi le făcea semne cu mâna, şi în loc să îşi descarce armele în el, ca să se asigure că l-au omorât, unul din ei doar trage în fugă un cartuş, vezi doamne în cap ca să vadă lumea cât de cruzi sunt ei şi cum îndeplinesc ritualul binecunoscut al executării. Nici măcar nu se opreşte să vadă dacă l-a nimerit sau dacă mai mişcă. Şi asta reporterul de la Sky News numeşte profesionalism. Penibil şi ilogic, atât de cusut cu aţă albă încât nu poţi să nu te întrebi ce comedie e asta.
Pentru comparaţie, am privit imaginile asasinării soţilor Ceauşescu şi am văzut cum se mişcau corpurile celor doi sub impactul gloanţelor, chiar dacă erau morţi după prima salvă. Apoi ca să fiu şi mai aproape de adevăr am privit filmul asasinării lui Ioan Antonescu. A fost executat apoi medicul a constatat că acesta nu murise şi a venit un miliţian şi a mai tras două cartuşe în el, în cap. Primul probabil nu l-a nimerit, dar urmăriţi mişcarea corpului la al doilea cartuş, cel care i-a lovit capul. Corpul s-a mişcat. Acelaşi lucru trebuia să se vadă şi la poliţistul ucis, dar nici vorbă. Şi atunci, cum se explică? Urmăriţi şi la acest film direcţia fumului ieşit din pistolul miliţianului, chiar dacă filmul nu este la standardele de azi şi veţi vedea că merge pe direcţia capului lui Antonescu.
După “executarea” misiunii, cei doi mascaţi -presupuşi fraţi pentru nimeni nu le-a văzut feţele pe timpul atacului, deci identitatea lor este practic şi oficial necunoscută – se urcă în maşină, iar unul din ei face un semn circular cu mâna, cuiva, nu se ştie cui, pentru că până la urmă nu s-a pomenit nimic de alţi complici decât şoferul care era déjà în maşină. Acest gest ar putea însemna adunarea sau treceţi la acţiune, dar cui era făcut dacă ei nu au avut complici? Poate era semnul că cineva poate să vină să ridice “cadavrul” de pe trotuar şi să îl pună pe cel … pe care trebuia să îl găsească poliţiştii şi presa? De ce nu există filmare cu ceea ce s-a întâmplat cu corpul poliţistului după plecarea maşinii? De ce s-a interupt filmarea în momentul în care au plecat atentatorii?
Deşi poliţistul fusese împuşcat cu rafale de Kalaşnicov, nu se vedea nici o urmă de sânge pe trotuar şi culmea acesta s-a rostogolit practic la venirea atentatorilor a vorbit cu ei şi nu s-a văzut nici urmă de sânge. Nici după ce a fost “împuşcat în cap” de la câţiva centimetri, nu s-a văzut nimic deşi ar fi trebuit să îi explodeze capul. Ciudat, nu s-a văzut nici un firicel de sânge, iar cel care a filmat a oprit filmarea după plecarea atentatorilor ca şi cum doar atât trebuia să prezinte. Mă întreb dacă a căutat cineva tuburile sau gloanţele rămase la locul faptei.
Imediat după atentat, Sky News se grăbeşte să făcă analiza atentatului şi cel care ne vorbeşte ne spune că prima concluzie care se trage privind acelaşi film, este că atentatorii au acţionat ca adevăraţi profesionişti şi că aveau cu siguranţă deprinderi militare, cu alte cuvinte erau antrenaţi şi formaţi ca “ asasini profesionişti” undeva în taberele fundamentaliştilor arabi. Aşa trebuia să fie ca lumea să fie şi mai impresionată, cam cum au fost românii la vederea “ intervenţiei poliţiştilor asupra cozilor din diaspora” la alegeri. Stau şi mă întreb ce ar fi spus respectivul analist dacă ar fi văzut în 97 în Albania copii de 14 ani jonglând cu Kalaşnicovul pe străzile din Girokaster, sau ciobanul care îşi mâna dirija şi deplasa turma de oi cu rafale de Kalaşnikov, fără a atinge nici una sau fără a atinge un fir de păr din blana acestora. Dacă l-ar fi văzut, ar fi spus că acesta este instructor la o şcoală de dans şi bune maniere.
Fapte care spun mai mult decât pare

Acestea sunt câteva semne de întrebare vizavi de filmele prezentate pe internet cu acţiunile de pe lângă sediul ziarului. Acuma urmeaz câteva ciudăţenii de natură politică.

Pe data de 9 decembrie, după vizita lui Hollande în Kazashstan, acesta, la întoarcere spre Paris, cere o aterizare şi o întrevedere la Moskova cu Putin. Întâlnirea a fost acceptată şi a avut loc într-o cameră “sigură” (bruiată electronic) a Aeroportului Internaţional Vnukovo. Acolo Hollande i-ar fi spus lui Putin că DGSE l-a informat că America ar pregăti un atentat terorist ”sub steag Fals” în Franţa. Acestă întâlnire şi informaţie a avut loc şi a fost publicată cu exact o lună înainte de atentat. “ President Hollande further noted to Putin his fears that Russia would be forced to retaliate against the United States, this report says, but expressed his alarm that France could be catastrophically impacted by such a conflict, and which with his meeting he was attempting to insure would not happen.” Acum, eu personal îmi explic lipsa lui Obama de la marşul solidaritatii. Ar fi fost ca si cum lupul s-ar fi dus să consoleze berbecul că i-a mâncat oaia. Să fie această informare a lui Hollande o simplă coincidenţă? Eu am mai spus, nu cred în coincidenţe. Oficial nu s-a spus mare lucru despre întâlnire, însă Hollande a lăsat să se înţeleagă că s-ar putea ajunge la un consens, nave Mistral contra linişte în Ucraina. Asta ar fi un alt punct care nu ar conveni de loc Statelor Unite.
Pe data de 11 Decembrie, Senatul Francez a adoptat, la câteva zile după Adunarea Naţională, o rezoluţie prin care cerea recunoaşterea Palestinei ca stat şi reluarea fără întârziere a negocierilor israeliano-palestiniene. Acelaşi lucru l-a făcut o săptămână mai târziu şi Parlamentul Luxemburghez, deci bulgărele se rostogolea pe o direcţie care nu convenea “pacifiştilor” americani şi israelieni. O altă coincidenţă care te face să nu te mai miri nici de ce au avut loc atentatele din Paris şi nici de ce camera aia era atât de bine fixată acolo încât să prindă deplasarea “atentatorilor” de la maşină la locul în care urma să cadă poliţistul şi să fie “împuşcat în cap” din fugă, cu atâta precizie încât nu i s-a clintit nici un fir de păr. Ciudat, poliţistul a căzut exact în faţa camerei.
Când toată lumea credea că conflictul din Ucraina şi sancţiunile împotriva Rusiei vor duce inevitabil la un conflict deschis pe care unii îl caută cu lumânarea, mutând tancurile de colo colo, iată că Hollande şi Merkel îi conving pe Putin şi Poroşenko să reia negocierile şi situaţia se detensionează. Dar să nu uităm că nici o faptă bună nu rămâne nepedepsită. Franţa şi Germania s-au ciocnit cu “teroriştii” sub steag fals.
Pe 5 Ianuarie, Hollande sugera destul de ferm că Europa ar trebui să ridice sancţiunile împotriva lui Putin, pentru că acesta nu doreşte să anexeze Ucraina, vrea doar să rămână un stat influent. Păi cum să îndrăzneşti să spui aşa, când marele licurici cere din ce în ce mai multe sancţiuni atât prin propria voce cât şi prin a căţeluşilor de casă? Să nu uităm că cu doar câteva zile înainte de expirarea mandatului, musiu Băsescu cerea –bineînţeles împins de cei care l-au salvat de demitere- să se amplifice sanţiunile împotriva Rusiei. Holland nu putea să facă ca Băsescu? Vezi nene dacă scuipi împotriva vântului?
Pentru a arăta cât de mare este pericolul musulman, iată că agenţiile de ştiri prezintă acum un nou pericol, Statul Islamic, cel despre care un general american spune că este copilul americanilor, a piratat niste site-uri franceze, ale unor şcoli şi alte instituţii. Acum se încearcă practic mujahedinizarea atentatului celor doi atacatori neidentificaţi decât după omorârea celor doi fraţi presupuşi atacatori. Eu aş întreba cine deţine toate companiile şi programele de internet şi cine le poate bruia, sparge, intoxica, şterge, decoda în aşa fel încât să pară un atac cibernetic? Păi exact cei care furnizează aceste programe şi au acces total la ele.
Şi totuşi există

Poate unii vor spune că toate astea sunt simple speculaţii, ca să nu le spun coincidenţe. Cineva spunea pe Facebook, că nu se poate lega atentatul de la Charlie Hebdo decât de caricaturile cu Profetul şi nimic altceva. Nu e aşa că viaţa ar fi simplă dacă ar fi aşa? Tu mă înjuri, eu îţi dau cu târnăcopul în cap, eu rămân nejudecat, tu cu un târnăcop în plus şi gata. Familia ta uită ce ţi-am făcut, ne vedem la câteva luni la o cafea şi mă întreabă de unde am luat târnăcopul, pentru că a ruginit şi vor să îl schimbe, eu întreb care târnăcop, ei îşi cer scuze că m-au confundat. Aşa se întâmplă în lumea noastră, nici oamenii, nici naţiunile nu au memorie. Mă întreb atunci, de ce au ţinut unele războie de 100 de ani câte 130? Legat de desenele celor de la Charlie, aceştia făcuseră şi desene cu Tatăl, Fiul şi Sfântul Duh, într-un trio “bestial”. Deci cei de la ziarul cu pricina erau orfani, nu aveau nici mamă nici tată şi nici măcar un Dumnezeu. Fără a spune că meritau ce au primit, nu pot să nu constat că totuşi respectivii s-au înşelat, există cel puţin un Dumnezeu şi acesta, aşa cum spunea bunicul meu, moş Corniţă a lu Buturoagă, “nu uită, doar amână”!

Eu nu sunt Charlie

Vizavi de acest înduioşător “Je suis Charlie”, eu recunosc nu sunt, nici terorist nu sunt, pentru că spre deosebire şi de unii şi de alţii, eu am decenţa să respect credinţa, opinia şi drepturile celui de lângă mine, indiferent cine ar fi. Cei de la Charlie nu au avut acest respect, deci eu nu sunt Charlie. Pe de altă parte citesc că un ziarist de la Charlie Hebdo, olandez de origine, pe numele său Bernard Willem Holtrop caricaturist care a scăpat de masacru pentru că nu se găsea acolo la momentul nepotrivit, a declarat că nu prea dă doi bani pe cei care şi-au pus eticheta pe frunte cu Je suis Charlie ca pe o pălărie Nina Rici, mai ales din cei care nu au auzit în viaţa lor de ziar până la incident. Domnul respectiv chiar nominalizează câteva persoane, pe Papă şi pe Regina Angliei. Să fiu sincer, îi dau dreptate pe undeva, în sensul că pentru mulţi a fi Charlie este de bon-ton, o spun ca să dea impresia că se implică, că le pasă, dar în fapt nu dau doi bani. Dar domnul Holtrop merge mai departe şi spune că domnia sa vomită pe astfel de persoane.“Vomităm pe toate aceste persoane care spun dintr-o dată ca sunt prietenii noştri” Ei, de aici lucrurile se schimbă şi acum déjà nu mă mai întreb de ce nu era prima oară când a fost atacat sediul ziarului. Cu asemenea atitudine, cu asemenea replici total lipsite de bun simţ şi nejustificate, care acţionează ca un paratrăznet, pe cine să mai mire ce s-a întâmplat? Culmea este că acest individ, nu spune că vomită doar pe făţarnici sau pe o anumită parte a celor care au protestat, el a spus “pe toţi cei care dintr-o dată spun că ne sunt prieteni”, chiar dacă printre ei sunt şi oameni cărora chiar le pasă şi mă refer la cele 3 milioane de francezi, nu la cei 40 de şefi de stat. Eeeei, uite de aia nu are ursul coadă. Dar replica acestui “ziarist” m-a determinat să spun categoric EU NU SUNT CHARLIE, pentru că nu vreau să mă trezesc cu lăturile respectivului pe capota maşinii.Să doarmă fiecare aşa cum îşi aşterne.

Varianta 1, “oficială”

Varianta 2, mai puţin cunoscută

Varianta 3, de pe alt unghi, altă stradă, probabil alt loc

What Videos Tell Us About Charlie Hebdo Paris Attack Gunmen